Pământul Făgăduinţei a ajuns pe noptiera mea prin luna decembrie. Ţin minte că eram pe canapea în living, prin noiembrie, când am auzit la ştiri că apare primul volum, iar la momentul ăla mi-am zis că trebuie să-mi hrănesc curiozitatea. E de actualitate, e despre primul afro-american ales în funcţia de preşedinte, evocă cel mai puternic stat al lumii. Şi, în fond, i-ar sta bine în biblioteca mea.
Cartea e una dintre cele mai sincere biografii pe care le-am citit până acum. Chiar dacă primul volum e destul de stufos, ea vine cu o scriitură transparentă şi un stil foarte închegat, fapt care te determină să fii curios și să vrei să citești fără întreruperi.
Dincolo de aspectele legate de evenimentele politice (în special Războiul din Irak și Afghanistan) sau campaniile electorale, Obama alege să-și completeze cele mărturisite cu ,,istorisiri” aproape adolescentine, de o frumuseţe pură, ce fac referire la viaţa de familie. La început, de la dragostea timidă pentru frumoasa Michelle şi, ulterior, la dragostea matură de tată pentru cele două fete, Sasha şi Malia, toate sunt expuse fără niciun fel de perdea.
Cât e de cool să stai la Casa Albă…
Nu sunt omise nici precizările legate de frumusețea de a sta la Casa Albă. Peisajul este completat cu superba grădină de legume a lui Michelle, coșuri mobile de baschet, leagănele pentru fete, iar atmosfera era întreținută cu petrecerile de Halloween, adunări festive de sărbători sau cele de reședință când veneau artiști, scriitori etc.
Printre avantajele pe care președinția i le-a oferit lui Obama se numără accesul la muzee după program (pentru a evita mulțimea), staff pentru cumpăraturi, gătit și curățenie, sau oportunitatea de a vizita apartamentul personal al lui Gandhi în India.
Michelle Obama a fost răsfățată și ea cu melodiile celebrului Paul McCartney care i-a cântat chiar pe scena de la Casa Albă.
Dar, la naiba cu CELEBRITATEA!
Însă, mai presus de toate, avea deseori momente când tânjea dupa viața simplă și îi era dor de vremurile când ieșea pe stradă și nimeni nu-l recunoștea. Îi era imposibil să meargă în parcuri de distracții sau la o gelaterie cu fetele. Aici chiar îmi amintesc cum povestește că a avut un vis în care, se făcea că alerga liber pe străzi, nu avea agent de securitate, privea liniștit trecătorii – și, în final, spune că se simțea de parcă câștigase la loterie. Obama mărturisește că a resimțit carențe și în ceea ce privește protecția fetelor de către jurnaliști, un proces destul de greoi, în sensul că era nevoie de închiderea drumurilor sau de prezența echipelor tactice.
Și, ca în orice altă activitate, conducerea SUA i-a adus celui de-al 44-lea președinte și momente dificile, cu încărcătură emoțională, printre care: semnarea scrisorilor de condoleanțe pentru familiile militarilor căzuți pe front sau vizitarea soldaților răniți în spitale. Lor li se adaugă și alte clipe dificile, mai exact, marile provocări legate de reforma sanitară sau relansarea economică atunci când SUA se confrunta cu serioase probleme financiare.
Micile refugii
Dar, după cum e cunoscut, avea un refugiu: baschetul. Și până la un moment dat, fumatul, care a fost înlocuit de guma cu nicotină. Totodată, alegea să-și hrănească imaginația făcând vizite la diferite fabrici sau laboratoare pentru înțelegerea diverselor procese de producție, ajuta fermierii afectați de furtuni și se întâlnea cu profesorii din diverse orașele care voiau să ajungă la inimile copiilor abandonați.
În ciuda muncii voluminoase, și-a păstrat ritualurile:
- Antrenamentul de dimineață
- Cina împreună cu familia
- Plimbările de seară de pe peluza Casei Albe.
Și încă ceva a mai păstrat Obama. Credința și speranța că, lăsând deoparte toate frânele și provocările, într-o zi America avea să prospere. Și rezultatele nu au încetat să apară.
E prima oară când îl citesc pe Obama și mi se pare că scriitura lui este una deosebit de intimă, uneori mult prea intimă, cu detalii care, pe alocuri te mai pierd din firul propriu-zis al povestirilor. Personal, mi s-a părut că în unele pasaje se simte o pregnantă nevoie de justificare în ceea ce privește anumite decizii de ordin politic, dar inserarea scenelor de familie îndulcește biografia.
La finalul cărții, pentru a crea o relație mult mai strânsă cu cititorul, sunt adăugate și fotografii. Cumva, simt că s-a gândit la ideea de album, ceea ce mi se pare super frumos. Sunt imagini care evocă scene din copilărie, clipe surprinse alături de familie, de echipă, de alți conducători sau personalități marcante și multe altele.
Le descoperiți voi, sunt convinsă!
Spor la citit!
No Comments