Viața secretă a copacilor mi-a stârnit curiozitatea imediat când am citit că e relatată din perspectiva unui pădurar. Prin descoperirile sale, Peter Wohlleben aduce în lumină o mică parte din tainele unor ființe cu adevărat speciale. Copacii. Și îi numesc ființe pentru că da… Și ei comunică. Și ei se bucură. Și ei au sentimente sau, ce credeți? Și ei au memorie. În felul și în lumea lor.
Cartea e foarte bine structurată, iar fiecare capitol pune la bătaie subiecte abordate într-o manieră ușor de înțeles. Se vorbește despre dragostea și împerecherea între copaci, modul lor de a comunica și de a avea grijă unul de celălalt, despre hibernare, burnout, despre aerul curat al pădurii, De ce e pădurea verde și multe alte mistere frumoase care, cu siguranță, merită să intre în atenția noastră.
Copacii din orașe sunt copiii pădurii abandonați pe străzi
Nu mi-am imaginat niciodată că arborii din orașe pot suferi atât de mult, iar comparația pe care o face autorul e genială, dar, în același timp, profund dureroasă: copacii din orașe sunt copiii pădurii abandonați pe străzi. Și spune asta pentru că rădăcinile lor primesc cele mai grele lovituri atunci când vine vorba despre extindere. Plăcile grele din beton le apasă pe structurile de susținere, solul e lipsit de substanțe hrănitoare și acolo, sub asfalt, apar tot felul de conducte amenințătoare. Astfel le este încetinită dezvoltarea, trăind într-o permanentă constrângere.
Și când te gândești că e o luptă atât de grea…
Mai ales când se zice că rădăcina e creierul unui copac. Unii cercetătorii confirmă că inteligența copacului vine din modul lui de a accepta, prin intermediul rădăcinilor, sau a respinge anumite substanțe. Alți specialiști sunt sceptici și văd acest lucru doar ca pe o simplă asemănare cu lumea animală.
Oricum ar fi, copacii sunt uimitori, iar procesele pe care ei le construiesc în mediul înconjurător vin cu resurse valoroase pentru noi oamenii.
Știm cu toții că nimic nu se compară cu o plimbare prin pădure, nu? Oxigenul pe care copacii ni-l oferă e magic. Mai ales când respiri într-un mediu atât de curat cum e cel al pădurii. Conform unor cercetări coreene, plimbările prin păduri contribuie la îmbunătățirea tensiunii arteriale, a elasticității arterelor, având conatații pozitive pentru plămâni.
Și copacii au burnout-ul lor
Dar, ce ne facem când copacii obosesc? Peter Wohlleben spune că după trei decenii apar primele semne de epuizare. Pentru unii, durata de viață e mai lungă, în timp ce alții cad rapid, vlăguiți la pământ. E interesant că fiecare copac are comunitatea lui, care îl previne și îl sprijină în cazul în care se confruntă cu o boală. Am aflat că singurul care merge pe cont propriu, până la epuizare, e mestecănul.
Însă, odată ajunși la maturitate, reproducerea a fost de mult realizată.
Așadar, să încheiem într-o notă pozitivă și să ne bucurăm de spectacolul pe care aceste creaturi poate falnice, dar sensibile, îl oferă. Vă îndemn să fiți curioși de toată diversitatea copacilor și să-i analizăm puțin mai mult atunci când ieșim în natură. Au o poveste de spus, fiecare.
Mi-a plăcut foarte mult Viața secretă a copacilor și îmi propun ca peste ani să revin la ea. Pe mine m-a ajutat să-mi conturez o perspectivă pe care, înainte, nu o conștientizam. După ce am citit cartea, am ajuns la concluzia că lumea copacilor e un subiect deosebit de interesant. Și nu plictisește niciodată datorită descoperirilor ce au loc permanent.
În interiorul meu, simt că m-a determinat să fiu ceva mai curioasă și responsabilă, iar dacă o carte reușește să trezească ceva într-un citor, atunci, cred eu, e ce trebuie.