Mediu şi ecologie

Viaţa secretă a copacilor – Şi copacii au burnout-ul lor

February 17, 2023

Viața secretă a copacilor mi-a stârnit curiozitatea imediat când am citit că e relatată din perspectiva unui pădurar.  Prin descoperirile sale, Peter Wohlleben aduce în lumină o mică parte din tainele unor ființe cu adevărat speciale. Copacii. Și îi numesc ființe pentru că da… Și ei comunică. Și ei se bucură. Și ei au sentimente sau, ce credeți? Și ei au memorie. În felul și în lumea lor.

Cartea e foarte bine structurată, iar fiecare capitol pune la bătaie subiecte abordate într-o manieră ușor de înțeles. Se vorbește despre dragostea și împerecherea între copaci, modul lor de a comunica și de a avea grijă unul de celălalt, despre hibernare, burnout, despre aerul curat al pădurii, De ce e pădurea verde și multe alte mistere frumoase care, cu siguranță, merită să intre în atenția noastră.


Copacii din orașe sunt copiii pădurii abandonați pe străzi

Nu mi-am imaginat niciodată că arborii din orașe pot suferi atât de mult, iar comparația pe care o face autorul e genială, dar, în același timp, profund dureroasă: copacii din orașe sunt copiii pădurii abandonați pe străzi. Și spune asta pentru că rădăcinile lor primesc cele mai grele lovituri atunci când vine vorba despre extindere. Plăcile grele din beton le apasă pe structurile de susținere, solul e lipsit de substanțe hrănitoare și acolo, sub asfalt, apar tot felul de conducte amenințătoare. Astfel le este încetinită dezvoltarea, trăind într-o permanentă constrângere.
Și când te gândești că e o luptă atât de grea…
Mai ales când se zice că rădăcina e creierul unui copac. Unii cercetătorii confirmă că inteligența copacului vine din modul lui de a accepta, prin intermediul rădăcinilor, sau a respinge anumite substanțe. Alți specialiști sunt sceptici și văd acest lucru doar ca pe o simplă asemănare cu lumea animală.

Oricum ar fi, copacii sunt uimitori, iar procesele pe care ei le construiesc în mediul înconjurător vin cu resurse valoroase pentru noi oamenii.
Știm cu toții că nimic nu se compară cu o plimbare prin pădure, nu? Oxigenul pe care copacii ni-l oferă e magic. Mai ales când respiri într-un mediu atât de curat cum e cel al pădurii. Conform unor cercetări coreene, plimbările prin păduri contribuie la îmbunătățirea tensiunii arteriale, a elasticității arterelor, având conatații pozitive pentru plămâni.

Și copacii au burnout-ul lor

Dar, ce ne facem când copacii obosesc? Peter Wohlleben spune că după trei decenii apar primele semne de epuizare. Pentru unii, durata de viață e mai lungă, în timp ce alții cad rapid, vlăguiți la pământ. E interesant că fiecare copac are comunitatea lui, care îl previne și îl  sprijină în cazul în care se confruntă cu o boală. Am aflat că singurul care merge pe cont propriu, până la epuizare, e mestecănul. 

Însă, odată ajunși la maturitate, reproducerea a fost de mult realizată.
Așadar, să încheiem într-o notă pozitivă și să ne bucurăm de spectacolul pe care aceste creaturi poate falnice, dar sensibile, îl oferă. Vă îndemn să fiți curioși de toată diversitatea copacilor și să-i analizăm puțin mai mult atunci când ieșim în natură. Au o poveste de spus, fiecare.

Mi-a plăcut foarte mult Viața secretă a copacilor și îmi propun ca peste ani să  revin la ea. Pe mine m-a ajutat să-mi conturez o perspectivă pe care, înainte, nu o conștientizam. După ce am citit cartea, am ajuns la concluzia că lumea copacilor e un subiect deosebit de interesant. Și nu plictisește niciodată datorită descoperirilor ce au loc permanent.

În interiorul meu, simt că m-a determinat să fiu ceva mai curioasă și responsabilă, iar dacă o carte reușește să trezească ceva  într-un citor, atunci, cred eu, e ce trebuie.

Autori români

Dragă inimă – Vasi Rădulescu

June 7, 2022

În primul rând, vreau să vă zic că Dragă inimă a fost prima carte pe care am citit-o de la Dr.  Vasi Rădulescu și mi-a plăcut tare, tare mult. O văzusem acum ceva timp la cineva, într-un story pe instagram, știu că am și vorbit despre ea la vremea respectivă, așa fugitiv, aflasem că e bună, după care m-am hotărât și eu să o cumpăr.

Se citește foarte ușor, iar poveștile, chiar dacă sunt despre ,,oameni care nu mai sunt”,  au o frumusețe pură, adolescentină. E tipul de scriitură care, după ce termini un capitol și închizi cartea, simți nevoia să fii tu doar tu cu tine. Să analizezi ce ai lecturat pentru ca, în final, să-ți dai seama că, de fapt lucrurile sunt simple și fiecare întâmplare, în esența sa, are ceva bun de luat pe mai departe.

Poate că nici nu ai habar cât de norocos ești. Ai apărut aici și poți, cu trupul și mintea, să iei parte la lucruri incredibile…

Un motan portocaliu cu zâmbet continuu pe chip sau un câine ce merge mereu crăcănat. O strângere în brațe. Un fior al revederii. Un sărut lung. Un peisaj de vis. O carte citită în tren. Simfonia picăturilor de apă într-o toamnă cu gutui la geam. O păpădie ce-și desprinde semințele sub suflul tău sincer. O bunică ce scoate cozonacul din cuptor. Un bunic ce strânge nuci în poală. Un copil ce râde în timp ce aleargă spre tine. O masă alături de cei mai buni prieteni. Un vin fiert și trei povești. Un album de fotografii vechi, răsfoit cu încetinitorul. O călătorie. O fugă după autobuz.

Scrisoare către tine, inimă dragă

Capitolele sunt foarte light structurate, dar cu substanță. A avut grijă Vasi Rădulescu să insereze emoție, și empatie, și personaje simpatice, și, și… Sunt povestioare ale pacienților cu care a avut contact, iar relatarea este una extraordinară, în sensul că nu abundă în termeni specifici din medicină.

Pe alocuri, unde firul narativ e încărcat cu evenimente negative, autorul știe să îndulcească cu un soi de scrisori, de la el către… inimă, care mie mi s-au părut geniale. E o corespondență către un destinatar precis, care răspunde la scrisori, dar, în felul lui: printr-o bătaie mai rapidă sau, din contră, printr-un ritm liniștitor, semn că All good, Vasi!


În loc de încheiere…

Nu vreau să fac nicio trimitere către scandalul în care a fost implicat Dr.  Vasi Rădulescu la începutul anului 2022. Vreau ca atunci când  parcurgeți cartea să vă concentrați pe pasajele frumoase de acolo, să trăiți plăcerea unei lecturi ușor de parcurs, relaxante, bune de pus pe rană. Exact cum am făcut și eu.

Merge perfect să fie savurată la umbră, cu o limonadă fresh lângă.

Lectură plăcută să aveți!

Fictiune

Frontul de acasă – Zoe, Zoe, fii bărbată!

December 6, 2021

Pe Kristin Hannah am descoperit-o prima oară când am citit Aleea cu Licurici. Am impresia că nu apăruse serialul pe Netflix, (by the way, nici acum nu l-am văzut), doar știam că e vorba despre o prietenie foarte puternică între două tipe, în fine. Atunci, am ales la întâmplare lectura, însă, la final țin minte că eram pe canapeaua din living și plângeam, deci m-a prins foarte mult cartea.

De data asta, cunoscând stilul savuros al autoarei, am continuat cu Frontul de acasă, romanul pe care l-am început în vacanță, pe o plajă din Balchick, pe fundalul unor voci zgomotoase din care, când și când, se mai auzea limba bulgară.  Am deschis cartea oarecum sceptică, în ideea că îmi închipuiam că poate o să fie prea mult abordată tema războiului (lucru care îmi displăcea), însă nu a fost deloc așa și, de fiecare dată, micile referințe veneau fix când era nevoie să te țină prins și să zici hai că mai merge un capitol în plus.

Trei cuvinte despre personaje

În primul rând, mi s-a părut interesantă perspectiva de abordare a acțiunii: Hannah a ales ca personajul feminin, Jolene Zarkades, să plece la război, nu el, bărbatul cu suflet de fier și inimă curajoasă așa cum eram obișnuiți să se întâmple. Și pentru ca să fie și mai interesant,  pe lângă neliniștile firești legate de creșterea celor două fete care vor fi lăsate în grija soțului, firul narativ debutează și cu fragilitatea căsniciei, întărită printr-un dureros ,,Nu te mai iubesc”.

Jolene Zarkades e femeia bărbat, pilotează elicopterele Gărzii Naționale alături de cea mai bună prietenă, Tami, și iubește la nebunie munca pe care o face. Am adorat-o în toate ipostazele surprinse și i-am înțeles pe deplin toate capriciile. 

De cealaltă baricadă, Michael Zarkades e avocat, implicat în procese dintre cele mai importante, genul de om care găsește cu greu timp pentru activitățile care se întâmplă în afara slujbei. Abia când rămâne singur, Jolene fiind pe frontul de luptă din Irak, ajunge să regrete. O înțelege (în cele din urmă) pe soția lui, hotărăște să plece după ea în Germania la spitalul în care e internată, și împreună cu fetele îi pregătesc o reîntoarcere cu mesaje de iubire, și cu o casă adaptată nevoilor ei.


De la luptă, în bătălie pe front familial…

După ce se întoarce din Irak cu un picior amputat și fără Tami care e în comă în spital, Jolene e total schimbată și nu reușește să se accepte. Pur și simplu, firea ei de războinică nu poate admite că trebuie să depindă de cineva. Simte milă din partea celorlalți și nu-și dorește deloc asta. Pe Michael îl respinge cu fiecare ocazie, la fel și pe Conny, fizioterapeutul care o ajută să se recupereze. Nici relația cu fetele nu merge mai bine, în sensul că Betsy și Lulu văd o altă mami, care nu e deloc pe placul lor: mai neîndemânatică, fără încredere, care stă tot timpul închisă și nu participă la activitățile care altădată erau parte din tradițiile  familiei. 

Între timp, situația se amplifică tot mai mult, când Jolene află că cea cu care se tutuia zburătoarea, Tami, a plecat să verifice treburile mult prea sus, în înaltul cerului. Copleșită, afundată în coșmaruri care o neliniștesc tot mai tare, vise care o încolțesc și îi dezvăluie din ce în ce mai intens ipostaza în care aleargă să o salveze pe Tami pe frontul de luptă, se afundă în pahare de vin și pastile. 

Până într-o zi când…

se întâmplă să primească o proteză care îi readuce încrederea de care avea atâta nevoie și, împreună cu ea, bucuria de a merge, chiar alerga. Acum, poate participa fără probleme la o joacă în aer liber alături de fete, poate umbla prin casă așa cum o făcea înainte, poate, cu adevărat, să se ocupe de fete. Ușor, ușor lucrurile par să se îndrepte într-o direcție favorabilă.

Dar căsnicia ei cu Michael? Cum rămâne? Oare va fi salvată? Va mai putea fi o familie fericită în adevăratul sens al cuvântului?

Chiar dacă pare o simplă povestioară cu multe elemente comune, întâlnite și pe la alte cărți, pentru mine, Frontul de acasă a fost o lectură bună, cu emoție dozată în cantitate suficientă, cu acțiune care m-a uns pe suflet și personaje foarte bine construite. Mi-a plăcut tare mult Jolene, datorită curajului ei și forței de lua în piept lucrurile cu o bărbăție pe care nu o găsești la mulți dintre reprezentanții sexului masculin. Să-ți lași familia și să pleci la război, fără a ști dacă te mai întorci, e o adevărată lecție de vitejie. În același timp, mi-a displăcut Michael și îl consider norocos pentru ceea ce se întâmplă până la final. Nu dau detalii mai multe pentru că mi-aș dori să citiți și voi romanul.

Frontul de acasă poate fi povestea oricui pentru că, la un moment dat, fiecare dintre noi are de dus propriile bătălii. Nu ai cum să nu fi experimentat zilele acelea nasoale când simți că ești înrolat de-a dreptul, când îți vine să te răzbuni tot mai tare când ceva nu-ți iese, când trebuie să gândești noi și noi strategii care să-ți aducă victorie. Pe toate planurile.

Biografii/memorii/jurnale

Jurnalul unei iubiri pierdute – Dezvăluiri din perioada ”neagră”

August 7, 2021

Tinerețea ți-o ocupi cu pregătirea pentru viață, iar bătrânețea cu amintirea a ceea ce ai trăit. Făcând acestea, ratezi prezentul, singurul care există, căzând în două capcane, cea a viitorului care nu există și cea a trecutului care nu mai există. Cât timp pierdut. Sau, mai degrabă cât prezent pierdut. Ar trebui să nu trăim decât clipa, sub unicul ei soare. Amintirea nu luminează, stinge. Cât despre planuri, acestea nu distilează decât raze înguste de lumină, selective și sărace asupra asupra realității imediate.

Jurnalul unei iubiri pierdute am cumpărat-o prin luna mai, și, iată că, în sfârșit am ajuns să-i scriu recenzia. Căutam cărți apărute recent, am văzut că e câștigătoarea premiului Jules Renard și, ca să recunosc, într-un fel, m-a atras și coperta care, în opinia mea transmite suficientă emoție și curiozitate cât să-ți dorești să pătrunzi dincolo de ce se vede la exterior. Deși e o lectură foarte ușoară, în sensul că se citește cu lejeritate, eu m-am întins mai mult decât era necesar. De ce? Pentru că, personal, nu prea m-a prins scriitura lui ERIC EMMANUEL SCHMITT. Nu spun că mă declar total nemulțumită de carte și de modul cum autorul a ales să-și așeze pe tavă toate trăirile provocate de decesul mamei, dar, pretențiile mele literare au cam strâmbat din nas, ca să zic așa.

E un gest curajos faptul că Schmitt și-a transformat jurnalul (de doliu) într-o carte, dar, din punctul meu de vedere, mi-ar fi plăcut să atingă mult mai multe puncte privind relația (atât de apropiată) cu mama lui și să reușească să depășească cu mai multă ușurință cele întâmplate. Da! Am înțeles că e un jurnal și nu neg că s-ar putea să fie o pretenție strict de-a mea care țintește prea sus, dar, la un moment dat, am simțit că sunt prea multe valențe distorsionate din cauza trăirilor intense și amintirilor ce s-au creat de-a lungul anilor.

Totuși, prezentul e în față și așteaptă cu inima până în gât să fie trăit

De Eric, fiul Jeanninei Schmitt, campioană a Franței la viteză, scriitorul, actorul, regizorul de film, scenaristul, doctor în filosofie, dramaturgul, Schmitt. E un univers întreg care e însetat de talentul lui. Și are multe de oferit, sunt convinsă.

Dovada: peste 20 de premii și distincții literare, plus că munca lui a fost tradusă în 40 de limbi. Pe partea de filmografie, nu aveți cum să nu știți de Oscar și Tanti Roz (2009) unde a fost scenarist și regizor.

 

V-ați gândit cum e să trăiești lucrurile întotdeauna la dublu? 

Ce mi-a rămas în minte a fost ideea când Schmitt spunea că, atunci când trecea printr-un eveniment, o făcea de două ori: o dată când era implicat direct în miezul problemei, și încă o dată când îi relata mamei. Practic, el simțea lucrurile de două ori și aștepta cu nerăbdare momentul când relua toate evenimentele prin povestirile alături de ea. Mama era cea care îi oferea deschiderea, iar acum, când ea nu a mai fost, acest obicei a rămas agățat într-un cui la care are acces, însă își amintește că e dureros, că orice atingere îi poate provoca doar regrete și că, în final, acest gest nu mai are nicio semnificație.

Să învăț. Să accept. Să învăț să înaintez fără ea, să călătoresc fără ea, să scriu cărți pe care nu le va citi, să creez spectacole pe care nu le va vedea, să primesc premii fără – ca-n vremea copilului lyonez – să alerg imediat la ea pentru a pândi mândria ce urma să-i inunde trăsăturile. Să accept să nu mai trăiesc de două ori în același timp, ca înainte, o dată pentru mine, o dată pentru ea, pentru a i-o povesti.

Monotonia e stinsă cu o linie fină de… Mister

În jurnal, Schmitt își arată îndoielile privind autenticitatea celui care a venit cu titulatura de tată, și cel care, în opinia lui, nu-i semăna deloc. Misterul se accentuează pe parcursul jurnalului când tot speră că adevărul va ieși la iveală.  Dar, rămâne de văzut. Nu dau mai multe detalii, vă las pe voi să luați pulsul cărții.

Ca o concluzie generală, Jurnalul unei iubiri pierdute nu se înscrie neapărat pe lista cărților pe care le-aș recomanda mai departe, dar, cine știe, poate pe alții s-ar putea să-i prindă. E o carte emoționantă, are și câteva paragrafe bune, cu substanță, dar, pentru mine a fost o lectură de un nivel mediocru.

Însă, vreau să menționez că apreciez foarte mult stilul onest și, încă o dată, curajul de a așterne toate gândurile trăite cu atâta intensitate în perioada doliului. Ceea ce m-a bucurat și mai tare a fost faptul că, pe final, Eric își dă voie să se bucure de viață și are puterea de a afirma: ,,amintirile de la mama adaugă paragrafe în cartea existenței mele, nu o sărăcesc.”

Fictiune

Biblioteca de la Miezul Nopții – Încă o viață, vă rog!

March 9, 2021
Nu trebuie să înțelegi viața, trebuie să o trăiești!

 

Biblioteca de la Miezul Nopții am cumpărat-o în februarie și am citit-o pe nerăsuflate. Prin deplasare sau acasă, a fost însoțită de un semn de carte primit de la Libmag pe care l-am înveselit chiar eu. O să vedeți în fotografii. Înainte să o cumpăr, am făcut un scurt research și am văzut că este printre bestselleruri, are recenzii destul de bune pe Goodreads și, după ce am citit puțin din descriere, i-am admirat ceva timp coperta, am luat decizia să o comand. Și să vă sincer, chiar nu regret.

Deși în Câteva motive să iubești viața, Matt Haig nu mi s-a părut neapărat surprinzător, am zis că merită să încerc și altceva că poate, cine știe. În plus, chiar mi-era dor de ficțiune.

Cartea m-a trecut prin toate stările posibile: emoție, frustrare, deznădejde, teamă, împlinire, suspans, bucurie și lista poate continua la nesfârșit. Le-am trăit pe toate alături de Nora Seed, personajul cheie al poveștii și am ajuns să conștientizez că, în noi toți, mai mult sau mai puțin, zace un Nora Seed. O voce care îți sună arsuzitor (uneori) că deciziile tale nu au fost printre cele mai bune și, dacă în unele momente ai fi procedat altfel, lucrurile ar fi fost total diferite. Vă sună cunoscut? Da, și mie!

Ce ar fi fost dacă făceam facultatea X, în locul facultății Y? Cum era viața mea dacă acum lucram în compania ABC și locuiam în orașul OMEGA? Dacă nu m-aș fi implicat într-o relație cu domnul Popescu și l-aș fi ales pe Ionescu?

Biblioteca de la Miezul Noptii
Biblioteca de la Miezul Noptii

Decizii și iar decizii. Un amalgam de trăiri care, uneori ne întunecă viața pe care o trăim și, inevitabil, ajungem să o regretăm.

Viața Norei Seed e stoarsă de speranță. Îmbibată de regrete care, încă de la începutul volumului, o conduc la decizia de a se hotărî să moară. Așa începe, de fapt, firul narativ: Cu nouăsprezece ani înainte de a se hotârî să moară, Nora Seed se afla în biblioteca micuță și călduroasă a școlii Hazeldene din orașul Bedford. Dar, Biblioteca de la Miezul Nopții, alături de doamna Elm (bibliotecara) îi oferă posibilitatea de a experimenta și alte versiuni ale alter ego-ului ei, acele regrete pe care ea vrea să le îndrepte, astfel că, pe parcursul întregii narațiuni, o surprinzi pe Nora în ipostaze de vedetă internațională de rock, olimpică la înot, mamă și soție, autoare cu cărți publicate, glaciolog care salvează planeta. Însă, de fiecare dată, își dă seama că niciuna dintre acele vieți nu i se potrivește, moment în care se transpune în locul dintre viață și moarte, Biblioteca de la Miezul Nopții.

Biblioteca de la Miezul Nopții, pe scurt…

Un loc în care timpul rămâne intact: 00:00. Până aproape spre final. Un decor unde, fiecare carte vine cu o viață nouă și, mai presus de toate, un spațiu al gândurilor ocrotitoare venite din partea doamnei Elm, al explicațiilor care îi clarifică Norei situațiile prin care trece. O bibliotecă care, practic, există datorită Norei și care face parte din ea. Până în final când totul se spulberă. Timpul nu mai are răbdare, cărțile iau foc, iar biblioteca se dărâmă.

Viața perfectă se năruie rapid

După călătorii în lung și în lat, succes, dar și evenimente neplăcute (într-una dintre vieți fratele ei era mort), în cele din urmă, Nora ajunge în viața perfectă. Avea un soț care o aprecia, un chirurg excepțional, o fiică pe care o iubea, chiar și un câine care îi dăruia afecțiune. Locuiau cu toții într-o casă bună, într-un oraș la fel de bun. Era, cu adevărat, împlinită.  Și totuși s-a întors iarăși în Biblioteca de la Miezul Nopții. Când își dorea să trăiască cel mai mult, a aterizat nedumerită și cerând explicații bibliotecarei.

Era o altă Nora. Era femeia care acum voia să trăiască.

De data aceasta s-a întors în bibliotecă cu acest scop, i-a explicat doamna Elm. Acela de a lupta și de a accepta că putea fi oriunde, face orice, atâta timp cât încă este în viață. Toate acele versiuni sunt parte din ea. Iar acum, tot ce-i rămânea să facă era să se salveze și să iasă din locul care devenise periculos. Să ia acea cartea nescrisă și, cu ultimele puteri, să scrie cât de mult își dorește să trăiască.

Biblioteca de la Miezul Noptii
Biblioteca de la Miezul Noptii
Back to reality, Nora

În cele din urmă, s-a trezit. În viața ei originară. Cea în care luase o supradoză de antidepresive. Corpul ei era la limita dintre viață și moarte, resimțit de dureri puternice și continua să producă vomă. După externarea din spital, la întrebarea asistentei referitoare la modul în care se simte, Nora afirma: Oarecum bizar. Dar nu-mi mai doresc să mor. 

Brusc, la întoarcerea în apartament, viața i se părea cu totul altfel. Locul în care voia să evadeze era același cu locul de care a vrut să fugă: apartamentul ei sărăcăcios cu tot ce includea el.

Dar pe Nora o aștepta un pământ de care urma să aibă grijă. Și să planteze o întreagă pădure. Chiar în ea.

 

Chiar dacă a avut un final care se preconiza încă de la început, mi-a plăcut extrem de mult abordarea lui Matt Haig. Personal, cred că modul în care a proiectat-o pe Nora în diversele sale versiuni a fost unul spectaculos. E adevărat că au fost și niște detalii care, mie una, mi s-au părut forțate (informații ce țin de identificarea personajului, cum ar fi faptul că întotdeauna făcea apel la rețelele sociale să vadă cine e şi ce postează).

Am savurat fiecare titlu de capitol și am trăit alături de Nora în fiecare viață a sa.  Am apreciat că a existat și suspans din punctul de vedere al acțiunii, și o doză timidă de dragoste, și acel quelque chose care te așază în ipostaza de a te motiva instant, totul pe un background de ficțiune fantastică, după care, sincer să vă spun, înainte, eu nu prea mă dădeam în vânt.

Se citește super rapid, așa că vă îndemn cu drag să vă apucați de treabă!

Biografii/memorii/jurnale

Pământul Făgăduinței – America sub conducerea primului președinte de culoare

February 10, 2021

Pământul Făgăduinţei a ajuns pe noptiera mea prin luna decembrie. Ţin minte că eram pe canapea în living, prin noiembrie, când am auzit la ştiri că apare primul volum, iar la momentul ăla mi-am zis că trebuie să-mi hrănesc curiozitatea. E de actualitate, e despre primul afro-american ales în funcţia de preşedinte,  evocă cel mai puternic stat al lumii. Şi, în fond, i-ar sta bine în biblioteca mea.

Cartea e una dintre cele mai sincere biografii pe care le-am citit până acum. Chiar dacă primul volum e destul de stufos, ea vine cu o scriitură transparentă şi un stil foarte închegat, fapt care te determină să fii curios și să vrei să citești fără întreruperi.

Dincolo de aspectele legate de evenimentele politice (în special Războiul din Irak și Afghanistan) sau campaniile electorale, Obama alege să-și completeze cele mărturisite cu ,,istorisiri” aproape adolescentine, de o frumuseţe pură, ce fac referire la viaţa de familie. La început, de la dragostea timidă pentru frumoasa Michelle şi, ulterior, la dragostea matură de tată pentru cele două fete, Sasha şi Malia, toate sunt expuse fără niciun fel de perdea.


Cât e de cool să stai la Casa Albă…

Nu sunt omise nici precizările legate de frumusețea de a sta la Casa Albă. Peisajul este completat cu superba grădină de legume a lui Michelle, coșuri mobile de baschet, leagănele pentru fete, iar atmosfera era întreținută cu petrecerile de Halloween, adunări festive de sărbători sau cele de reședință când veneau artiști, scriitori etc.

Printre avantajele pe care președinția i le-a oferit lui Obama se numără accesul la muzee după program (pentru a evita mulțimea), staff pentru cumpăraturi, gătit și curățenie, sau oportunitatea de a vizita apartamentul personal al lui Gandhi în India. 

Michelle Obama a fost răsfățată și ea cu melodiile celebrului Paul McCartney care i-a cântat chiar pe scena de la Casa Albă. 

Dar, la naiba cu CELEBRITATEA!

Însă, mai presus de toate, avea deseori momente când tânjea dupa viața simplă și îi era dor de vremurile când ieșea pe stradă și nimeni nu-l recunoștea. Îi era imposibil să meargă în parcuri de distracții sau la o gelaterie cu fetele. Aici chiar îmi amintesc cum povestește că a avut un vis în care, se făcea că alerga liber pe străzi, nu avea agent de securitate, privea liniștit trecătorii – și, în final, spune că se simțea de parcă câștigase la loterie.  Obama mărturisește că a resimțit carențe și în ceea ce privește protecția fetelor de către jurnaliști, un proces destul de greoi, în sensul că era nevoie de închiderea drumurilor sau de prezența echipelor tactice.

Și, ca în orice altă activitate, conducerea SUA i-a adus celui de-al 44-lea președinte și momente dificile, cu încărcătură emoțională, printre care: semnarea scrisorilor de condoleanțe pentru familiile militarilor căzuți pe front sau vizitarea soldaților răniți în spitale. Lor li se adaugă și alte clipe dificile, mai exact, marile provocări legate de reforma sanitară sau relansarea economică atunci când SUA se confrunta cu serioase probleme financiare. 

Micile refugii

Dar, după cum e cunoscut, avea un refugiu: baschetul. Și până la un moment dat, fumatul, care a fost înlocuit de guma cu nicotină. Totodată, alegea să-și hrănească imaginația făcând vizite la diferite fabrici sau laboratoare pentru înțelegerea diverselor procese de producție, ajuta fermierii afectați de furtuni și se întâlnea cu profesorii din diverse orașele care voiau să ajungă la inimile copiilor abandonați. 

În ciuda muncii voluminoase, și-a păstrat ritualurile:

  • Antrenamentul de dimineață
  • Cina împreună cu familia
  • Plimbările de seară de pe peluza Casei Albe.

Și încă ceva a mai păstrat Obama. Credința și speranța că, lăsând deoparte toate frânele și provocările, într-o zi America avea să prospere.  Și rezultatele nu au încetat să apară.

E prima oară când îl citesc pe Obama și mi se pare că scriitura lui este una deosebit de intimă, uneori mult prea intimă, cu detalii care, pe alocuri te mai pierd din firul propriu-zis al povestirilor. Personal, mi s-a părut că în unele pasaje se simte o pregnantă nevoie de justificare în ceea ce privește anumite decizii de ordin politic, dar inserarea scenelor de familie îndulcește biografia.

La finalul cărții, pentru a crea o relație mult mai strânsă cu cititorul, sunt adăugate și fotografii. Cumva, simt că s-a gândit la ideea de album, ceea ce mi se pare super frumos. Sunt imagini care evocă scene din copilărie, clipe surprinse alături de familie, de echipă, de alți conducători sau personalități marcante și multe altele.

Le descoperiți voi, sunt convinsă!

Spor la citit! 


Dezvoltare personală/motivaționale

Alegerea – Dacă te eschivezi în alegeri, începe să citești asta.

January 18, 2020

Atâția dintre noi își petrec viața căutând fericirea. Tot așa cum copiii caută ouăle de Paști, alergăm încoace și-ncolo sperând să descoperim pasărea măiastră. Viața ar fi cu totul altfel, oftăm noi, dacă am fi fericiți. Așa că cineva aleargă spre casă ca să fie fericit. Cineva se căsătorește pentru a fi fericit și altcineva divorțează pentru a fi fericit. Cineva pleacă în croaziere de lux pentru a-și găsi fericirea, iar un altul muncește din răsputeri pentru același scop. O căutare fără sfârșit. Ani pierduți. Nebunie. Luna este întotdeauna prea sus, fructul prea acru, vinul prea sec. Umbre. Lacrimi. Perna noastră știe adevărul.

Recunosc! Alegerea am achiziționat-o împreună cu Cine mi-a furat cașcavalul a lui Spencer Johnson. Simțeam nevoia să citesc altceva după un furtunos Epic Love, iar când am văzut pachetul ,,Povești care schimbă vieți” pe bookzone.ro și am dat un scroll la descrierea cărților, am zis că mi-ar prinde bine să văd (pe pielea mea) cum sunt.

Og Mandino reușește să-i ofere protagonistului din Alegerea un parcurs senzațional care te ține cu sufletul la gură până la ultimele pagini. O călătorie îmbibată de un succes răsunător, o evadare curajoasă din slujba celui mai tânăr vicepreședinte al companiei Treasury Insurance, și un nou pas spre o altă etapă – cea a scriitorului faimos al cărții Un mod mai bun de a trăi. 

Redactată din farul fostului proprietar, la rândul lui scriitor, Un mod mai bun de a trăi, îi aduce numeroase turnee și evenimente de succes lui Mark Cristopher, până când ajunge să primească scrisori enigmatice de la așa-zisul A.B Salom care vrea să-i transmită că i se va cere să facă o alegere în curând. La început ceva mai subtile, dar ulterior din ce mai în ce mai îngrijorătore, scrisorile lui A.B Salom îl neliniștesc tot mai tare pe Mark.

 

Apogeul cărții e înregistrat undeva între paginile 150 și 158 când protagonistul îl întâlnește în avion pe cel care-i semna scrisorile cu numele de A.B Salom – de fapt, Alexander Anthony, vedetă pe două continente timp de mai mulți ani, scriitorul cărții Cum să cucerim viața.  Acesta îi  dezvăluie lui Mark că are un mesaj pentru el și anume că, înainte de prima zi a noului an, fiul lui cel mic, Todd, va muri.

Însă, în toată nebunia expusă ca un bulgăre de zăpadă care se rostogolește și tot acumulează materie, tot Alexander Anthony îi spune că există posibilitatea de a face alegerea ca el să-i poată lua locul. Ceea ce, de altfel, se va și întâmpla. Numai că, în ziua în care trebuia să aibă loc acel misterios sfârșit, personajul principal primește un plic galben în interiorul căruia scria:  ,,s-a hotărât că vei rămâne așa cum ești, acolo unde ești, printre cei pe care îi iubești […] Fie ca tu și familia ta să petreceți un Crăciun fericit și mulți ani fericiți…împreună”.

În final, aș vrea să vă zic faptul că, în opinia mea, Alegerea e genul acela de carte pe care ai vrea să o recomanzi mai departe prietenilor. E o lecție curajoasă de SE POATE, de a lupta pentru visul tău, o carte motivațională, plină de elemente savuroase și pasaje care te vor captiva pe tot parcursul lecturii.

Ultimele două capitole sunt extraordinare, Mandino inserând numeroase paragrafe care să accentueze că viața e o cursă nebună de posibilități. Și, chiar dacă unii dintre noi avem impresia că Dumnezeu este cel care este responsabil de parcursul nostru în viață, Mandino e de părere că Acesta ,,ne-a dăruit însă fiecăruia dintre noi mintea, talentul și viziunea de a ne trasa propriul drum, de a scrie propria noastră Carte a Vieții, așa cum dorim”.

Dezvoltare personală/motivaționale

Atomic Habits – 10 ponturi despre cum să-ți construiești obiceiuri bune

January 14, 2020

Întâi de toate, vreau să vă zic că Atomic Habits își merită pe deplin titlul de bestseller internațional. Eu am împrumutat-o și am ajuns să o citesc la recomandarea unei colege de birou, iar după ce am finalizat-o nu am rezistat și mi-am zis că, într-adevăr, trebuie să o am și eu în biblioteca mea.

Ceea ce mi se pare interesant e că Atomic Habits  e foarte bine structurată, în legi, iar fiecare dintre cele patru legi se compune din trei sau patru capitole. Ceea ce e și mai smart, deși am mai văzut și pe la alte cărți, la finalul fiecărui capitol găsești un sumar cu cele mai importante idei. Așa că, dacă vrei să faci o listă cu lucrurile care vrei să-ți rămână în minte, poți opta cu încredere la secțiunea Sumar de capitol. În plus, dincolo de grafice și tabele demonstrative, cartea vine cu o suită de exemple relevante pe care nu ai cum să le treci cu vederea. Deși sunt multe idei importante, am ales să trec în revistă 10 ponturi utile. Restul le descoperiți voi când veți avea cartea pe propria noptieră.

Primul pont – extras din capitolul 1 – vine cu argumente care amplifică cu mult motivația de a lucra la propria persoană.

___

1. ,,Dacă îți poți spori performanța cu 1% pe zi timp de 12 luni, vei fi de 3,7 ori mai bun la sfârșitul acestei perioade. “

Și da, matematic vorbind, chiar e pe bune treaba. Demonstrată cu cifre. Nu-i așa că e super tare?

Tot în capitolul 1 se vorbește despre diferențele dintre un obiectiv și un sistem pentru că, cei mai mulți dintre noi, atunci când ne propunem un lucru greșim și mergem cu gândul la atingerea obiectivului, neglijând sistemul.

Cum vine asta? Tu îți propui să te lași de fumat, să zicem. Sistemul tău de reguli este compus din modul prin care faci toate eforturile în acest sens: consiliere, poate sport, îndepărtarea tuturor tentațiilor care te-ar putea determina să fumezi, evitarea anturajului compus din persoane fumătoare etc. La asta trebuie să te concentrezi pe termen lung. Nu ai nevoie decât de perseverență în ceea ce privește sistemul tău de acțiune.

___

2. Obiceiurile îți construiesc identitatea (și invers)

De reținut este că atunci când vrei să schimbi ceva, trebuie să știi că modificarea are loc pe trei paliere, așezate unul peste celălalt, în următoarea ordine: la nivel de rezultate (ceea ce vrei să obții), la nivel de acțiune (ceea ce faci) şi la nivel de identitate (convingerile pe care tu le ai). Voi da câteva exemple pentru a demonstra cum stau lucrurile:

NU trebuie să îți propui:

  • să scrii o carte, ci să fii scriitor
  • să mergi pe bicicletă, ci să fii ciclist
  • să știi să servești un vin acasă, ci să fii somelier
    Doar așa, noile obiceiuri vor fi adânc înrădăcinate în ADN-ul tău și vor contura ceea ce dorești să devii. E vorba despre progres, schimbarea și adaptarea unei noi identități.

În plus, e demonstrat faptul că, atunci când îți asumi o identitate ești mult mai înclinat să acționezi în favoarea acțiunilor care ți-au conturat acea identitate asumată. Așadar, obiceiurile sunt cele care îți definesc identitatea și, pentru a avea un răspuns cât mai bun la întrebarea Cine sunt? trebuie lucrat în mod constant la Ceea ce fac? Pe cât de simplu în teorie, pe atât de complicat în realitate, nu?

___

3. În esență, sunt 4 pași simpli care conduc la construirea de obiceiuri bune.

James Clear clarifică și afirmă că fiecare obicei urmează traseul de mai jos:

Trebuie să ai un indiciu care să-ți declanșeze comportamentul, fie el și cel mai mic. Acesta trebuie să fie neapărat observabil.
Apoi apare dorința de acțiune, iar pentru definirea unui obicei sănătos e musai ca acțiunea să te atragă.
Pentru ca lucrurile să capete o întorsătură favorabilă în crearea noului obicei, nu e nevoie de o dificultate în execuție, iar reacția e cuvântul cheie în această etapă.
În final, apare și mult așteptata recompensă, așadar e nevoie de senzația de plăcere și mulțumire. 

___

4. Pentru a progresa, dar și pentru a observa anumite comportamente, întâi de toate, începe cu o analiză simplă a obiceiurilor actuale și notează în dreptul fiecăruia (-), (+) sau (=) pentru neutru.

Conștientizându-le, vei putea intra mult mai rapid în procesul de schimbare comportamentală.


5. Formula magică pentru construirea unui nou obicei arată cam așa:

ACȚIUNE -> MOMENT -> LOC

exemplu: Voi termina de scris (ACȚIUNE) recenzia cărții Atomic Habits vineri, până în ora 19.00 (MOMENT), la Biblioteca Națională. (LOC)

Tot aici, un alt pont bun dat de Clear este că, atunci când vrei să integrezi un obicei abia format, este bine să-l conexezi cu altele actuale pentru a se crea o rutină. Așadar, o a doua formulă ar arata chiar așa:

După ce realizez (OBICEIUL prezent), urmează să mă ocup de (OBICEIUL nou format).

6. Atunci când vrei să adopți un obicei, e necesar să lucrezi foarte mult la partea de repetiție, nu la organizarea acțiunilor ce compun obiceiul.

Doar exersând constant, vei putea ajunge la automatizare și, implicit, la reușită.

7. De cele mai multe ori, tindem să fim prea entuziasmați în debutul noului obicei, și forțăm lucrurile, iar asta nu e cea mai bună opțiune pentru că, inevitabil se va ajunge la amânare.

Clear propune Regula celor două minute care este un punct de plecare important. De la 2 minute, totul va decurge etapizat în acțiuni, având ca reper scala foarte ușor, ușor, moderat, dificil, foarte dificil. Strategia pleacă de la pași mărunți, iar ceea ce trebuie să faci este să nu abandonezi.

Să zicem că vrei să înveți Photoshop, uite cum ai putea aplica regula:

  • în 2 minute cauți o listă cu traineri / cursuri pe Udemy despre Photoshop
  • în următoarea etapă, îți instalezi Photoshop.
  • după ce ai ales tutorialele sau cursurile, îți acorzi 40 minute pe zi în care să exersezi.
  • în final, mărești timpul alocat studiului, înveți combinații de taste pentru shortcuts etc.

8. Progresul noului obicei trebuie observat permanent și notat într-un jurnal, calendar sau sub oricare altă formă.

Doar așa, vizualizând, vei fi motivat să continui.
În plus, poți alege un indiciu vizibil (imaginația îți aparține) care să-ți dovedească că în ziua X chiar ai făcut lucrul pe care ți l-ai propus. Eu, de exemplu, mă gândesc să mă joc cu adăugarea de creioane colorate într-un borcan pentru fiecare pagină pe care o scriu.

9. Lucrurile funcționează cel mai bine atunci când ai pe cineva care să te examineze, astfel încât tu să te ții de rutină și să fii antrenat în continuare.

Aici, e foarte important ca acel cineva să știe să ofere și sancțiuni în cazul în care nu respecți angajamentul.

10. Ține cont de faptul că ,,obiceiurile atomice” au un impact uriaș.

Începe cu lucruri mărunte, repetă-le și, ușor, ușor vei vedea că ele vor fi parte din marea schimbare.

Să mai zic că Atomic Habits e una dintre cele mai bune cărți pe care le-am citit în 2020? Că am o groază de pasaje subliniate cu markerul? Că mă voi abona și la newsletterul lui James Clear pentru a fi la curent cu noile lui apariții? 

Ceea ce mi-a plăcut şi mai mult a fost atunci când am observat că, la final, autorul propune și câteva idei sau capitole suplimentare care pot fi aplicate atât în business, cât și în educarea copiilor. Le găsiți online, accesând link-urile oferite de Clear. Așadar, un alt motiv de avea Atomic Habits în biblioteca voastră.

Vă îndemn cu drag să descoperiți și voi cartea!