Frontul de acasă – Zoe, Zoe, fii bărbată!

Pe Kristin Hannah am descoperit-o prima oară când am citit Aleea cu Licurici. Am impresia că nu apăruse serialul pe Netflix, (by the way, nici acum nu l-am văzut), doar știam că e vorba despre o prietenie foarte puternică între două tipe, în fine. Atunci, am ales la întâmplare lectura, însă, la final țin minte că eram pe canapeaua din living și plângeam, deci m-a prins foarte mult cartea.

De data asta, cunoscând stilul savuros al autoarei, am continuat cu Frontul de acasă, romanul pe care l-am început în vacanță, pe o plajă din Balchick, pe fundalul unor voci zgomotoase din care, când și când, se mai auzea limba bulgară.  Am deschis cartea oarecum sceptică, în ideea că îmi închipuiam că poate o să fie prea mult abordată tema războiului (lucru care îmi displăcea), însă nu a fost deloc așa și, de fiecare dată, micile referințe veneau fix când era nevoie să te țină prins și să zici hai că mai merge un capitol în plus.

Trei cuvinte despre personaje

În primul rând, mi s-a părut interesantă perspectiva de abordare a acțiunii: Hannah a ales ca personajul feminin, Jolene Zarkades, să plece la război, nu el, bărbatul cu suflet de fier și inimă curajoasă așa cum eram obișnuiți să se întâmple. Și pentru ca să fie și mai interesant,  pe lângă neliniștile firești legate de creșterea celor două fete care vor fi lăsate în grija soțului, firul narativ debutează și cu fragilitatea căsniciei, întărită printr-un dureros ,,Nu te mai iubesc”.

Jolene Zarkades e femeia bărbat, pilotează elicopterele Gărzii Naționale alături de cea mai bună prietenă, Tami, și iubește la nebunie munca pe care o face. Am adorat-o în toate ipostazele surprinse și i-am înțeles pe deplin toate capriciile. 

De cealaltă baricadă, Michael Zarkades e avocat, implicat în procese dintre cele mai importante, genul de om care găsește cu greu timp pentru activitățile care se întâmplă în afara slujbei. Abia când rămâne singur, Jolene fiind pe frontul de luptă din Irak, ajunge să regrete. O înțelege (în cele din urmă) pe soția lui, hotărăște să plece după ea în Germania la spitalul în care e internată, și împreună cu fetele îi pregătesc o reîntoarcere cu mesaje de iubire, și cu o casă adaptată nevoilor ei.

De la luptă, în bătălie pe front familial…

După ce se întoarce din Irak cu un picior amputat și fără Tami care e în comă în spital, Jolene e total schimbată și nu reușește să se accepte. Pur și simplu, firea ei de războinică nu poate admite că trebuie să depindă de cineva. Simte milă din partea celorlalți și nu-și dorește deloc asta. Pe Michael îl respinge cu fiecare ocazie, la fel și pe Conny, fizioterapeutul care o ajută să se recupereze. Nici relația cu fetele nu merge mai bine, în sensul că Betsy și Lulu văd o altă mami, care nu e deloc pe placul lor: mai neîndemânatică, fără încredere, care stă tot timpul închisă și nu participă la activitățile care altădată erau parte din tradițiile  familiei. 

Între timp, situația se amplifică tot mai mult, când Jolene află că cea cu care se tutuia zburătoarea, Tami, a plecat să verifice treburile mult prea sus, în înaltul cerului. Copleșită, afundată în coșmaruri care o neliniștesc tot mai tare, vise care o încolțesc și îi dezvăluie din ce în ce mai intens ipostaza în care aleargă să o salveze pe Tami pe frontul de luptă, se afundă în pahare de vin și pastile. 

Până într-o zi când…

se întâmplă să primească o proteză care îi readuce încrederea de care avea atâta nevoie și, împreună cu ea, bucuria de a merge, chiar alerga. Acum, poate participa fără probleme la o joacă în aer liber alături de fete, poate umbla prin casă așa cum o făcea înainte, poate, cu adevărat, să se ocupe de fete. Ușor, ușor lucrurile par să se îndrepte într-o direcție favorabilă.

Dar căsnicia ei cu Michael? Cum rămâne? Oare va fi salvată? Va mai putea fi o familie fericită în adevăratul sens al cuvântului?

Chiar dacă pare o simplă povestioară cu multe elemente comune, întâlnite și pe la alte cărți, pentru mine, Frontul de acasă a fost o lectură bună, cu emoție dozată în cantitate suficientă, cu acțiune care m-a uns pe suflet și personaje foarte bine construite. Mi-a plăcut tare mult Jolene, datorită curajului ei și forței de lua în piept lucrurile cu o bărbăție pe care nu o găsești la mulți dintre reprezentanții sexului masculin. Să-ți lași familia și să pleci la război, fără a ști dacă te mai întorci, e o adevărată lecție de vitejie. În același timp, mi-a displăcut Michael și îl consider norocos pentru ceea ce se întâmplă până la final. Nu dau detalii mai multe pentru că mi-aș dori să citiți și voi romanul.

Frontul de acasă poate fi povestea oricui pentru că, la un moment dat, fiecare dintre noi are de dus propriile bătălii. Nu ai cum să nu fi experimentat zilele acelea nasoale când simți că ești înrolat de-a dreptul, când îți vine să te răzbuni tot mai tare când ceva nu-ți iese, când trebuie să gândești noi și noi strategii care să-ți aducă victorie. Pe toate planurile.