Biblioteca de la Miezul Nopții – Încă o viață, vă rog!

”

Nu trebuie să înțelegi viața, trebuie să o trăiești!

”

 

Biblioteca de la Miezul Nopții am cumpărat-o în februarie și am citit-o pe nerăsuflate. Prin deplasare sau acasă, a fost însoțită de un semn de carte primit de la Libmag pe care l-am înveselit chiar eu. O să vedeți în fotografii. Înainte să o cumpăr, am făcut un scurt research și am văzut că este printre bestselleruri, are recenzii destul de bune pe Goodreads și, după ce am citit puțin din descriere, i-am admirat ceva timp coperta, am luat decizia să o comand. Și să vă sincer, chiar nu regret.

Deși în Câteva motive să iubești viața, Matt Haig nu mi s-a părut neapărat surprinzător, am zis că merită să încerc și altceva că poate, cine știe. În plus, chiar mi-era dor de ficțiune.

Cartea m-a trecut prin toate stările posibile: emoție, frustrare, deznădejde, teamă, împlinire, suspans, bucurie și lista poate continua la nesfârșit. Le-am trăit pe toate alături de Nora Seed, personajul cheie al poveștii și am ajuns să conștientizez că, în noi toți, mai mult sau mai puțin, zace un Nora Seed. O voce care îți sună arsuzitor (uneori) că deciziile tale nu au fost printre cele mai bune și, dacă în unele momente ai fi procedat altfel, lucrurile ar fi fost total diferite. Vă sună cunoscut? Da, și mie!

–

Ce ar fi fost dacă făceam facultatea X, în locul facultății Y? Cum era viața mea dacă acum lucram în compania ABC și locuiam în orașul OMEGA? Dacă nu m-aș fi implicat într-o relație cu domnul Popescu și l-aș fi ales pe Ionescu?

–

Decizii și iar decizii. Un amalgam de trăiri care, uneori ne întunecă viața pe care o trăim și, inevitabil, ajungem să o regretăm.

Viața Norei Seed e stoarsă de speranță. Îmbibată de regrete care, încă de la începutul volumului, o conduc la decizia de a se hotărî să moară. Așa începe, de fapt, firul narativ: Cu nouăsprezece ani înainte de a se hotârî să moară, Nora Seed se afla în biblioteca micuță și călduroasă a școlii Hazeldene din orașul Bedford. Dar, Biblioteca de la Miezul Nopții, alături de doamna Elm (bibliotecara) îi oferă posibilitatea de a experimenta și alte versiuni ale alter ego-ului ei, acele regrete pe care ea vrea să le îndrepte, astfel că, pe parcursul întregii narațiuni, o surprinzi pe Nora în ipostaze de vedetă internațională de rock, olimpică la înot, mamă și soție, autoare cu cărți publicate, glaciolog care salvează planeta. Însă, de fiecare dată, își dă seama că niciuna dintre acele vieți nu i se potrivește, moment în care se transpune în locul dintre viață și moarte, Biblioteca de la Miezul Nopții.

Biblioteca de la Miezul Nopții, pe scurt…

Un loc în care timpul rămâne intact: 00:00. Până aproape spre final. Un decor unde, fiecare carte vine cu o viață nouă și, mai presus de toate, un spațiu al gândurilor ocrotitoare venite din partea doamnei Elm, al explicațiilor care îi clarifică Norei situațiile prin care trece. O bibliotecă care, practic, există datorită Norei și care face parte din ea. Până în final când totul se spulberă. Timpul nu mai are răbdare, cărțile iau foc, iar biblioteca se dărâmă.

Viața perfectă se năruie rapid

După călătorii în lung și în lat, succes, dar și evenimente neplăcute (într-una dintre vieți fratele ei era mort), în cele din urmă, Nora ajunge în viața perfectă. Avea un soț care o aprecia, un chirurg excepțional, o fiică pe care o iubea, chiar și un câine care îi dăruia afecțiune. Locuiau cu toții într-o casă bună, într-un oraș la fel de bun. Era, cu adevărat, împlinită.  Și totuși s-a întors iarăși în Biblioteca de la Miezul Nopții. Când își dorea să trăiască cel mai mult, a aterizat nedumerită și cerând explicații bibliotecarei.

Era o altă Nora. Era femeia care acum voia să trăiască.

De data aceasta s-a întors în bibliotecă cu acest scop, i-a explicat doamna Elm. Acela de a lupta și de a accepta că putea fi oriunde, face orice, atâta timp cât încă este în viață. Toate acele versiuni sunt parte din ea. Iar acum, tot ce-i rămânea să facă era să se salveze și să iasă din locul care devenise periculos. Să ia acea cartea nescrisă și, cu ultimele puteri, să scrie cât de mult își dorește să trăiască.

Back to reality, Nora

În cele din urmă, s-a trezit. În viața ei originară. Cea în care luase o supradoză de antidepresive. Corpul ei era la limita dintre viață și moarte, resimțit de dureri puternice și continua să producă vomă. După externarea din spital, la întrebarea asistentei referitoare la modul în care se simte, Nora afirma: Oarecum bizar. Dar nu-mi mai doresc să mor. 

Brusc, la întoarcerea în apartament, viața i se părea cu totul altfel. Locul în care voia să evadeze era același cu locul de care a vrut să fugă: apartamentul ei sărăcăcios cu tot ce includea el.

Dar pe Nora o aștepta un pământ de care urma să aibă grijă. Și să planteze o întreagă pădure. Chiar în ea.

 

Chiar dacă a avut un final care se preconiza încă de la început, mi-a plăcut extrem de mult abordarea lui Matt Haig. Personal, cred că modul în care a proiectat-o pe Nora în diversele sale versiuni a fost unul spectaculos. E adevărat că au fost și niște detalii care, mie una, mi s-au părut forțate (informații ce țin de identificarea personajului, cum ar fi faptul că întotdeauna făcea apel la rețelele sociale să vadă cine e şi ce postează).

Am savurat fiecare titlu de capitol și am trăit alături de Nora în fiecare viață a sa.  Am apreciat că a existat și suspans din punctul de vedere al acțiunii, și o doză timidă de dragoste, și acel quelque chose care te așază în ipostaza de a te motiva instant, totul pe un background de ficțiune fantastică, după care, sincer să vă spun, înainte, eu nu prea mă dădeam în vânt.

Se citește super rapid, așa că vă îndemn cu drag să vă apucați de treabă!